Borderless AR @ Cluj
Detalii
_Când? 5 - 19 iulie 2021 _Unde? În fața clădirii centrale UBB (Kogălniceanu 1) _Aplicație AR Borderless AR - aplicație disponibilă gratuit pentru Android și iPhone Descoperiți harta Germaniei așa cum nu ați mai văzut-o până acum! Aveți ocazia să vă bucurați de o experiență interactivă inedită la Cluj prin intermediul aplicației Borderless AR: scanați pe hartă ilustrațiile care vă trezesc curiozitatea și acestea se vor anima în fața ochilor voștri! Ilustrată de artistul german Martin Haake și animată de Skeptic Dog Studio, harta reprezintă un tărâm populat de personaje, animale și clădiri care prind viață. Borderless AR este concepută ca o experiență ludică pentru întreaga familie, așa că pregătiți-vă să descoperiți secrete despre geografia, istoria și cultura germană. Colectați toate pin-urile și veți deveni reginele și regii anecdotelor germane! Borderless AR este o aplicație mobilă produsă de Goethe-Institut București și dezvoltată de Augmented Space Agency, ca parte a unui proiect mai amplu despre hărți. Martin Haake [de] este un artist și ilustrator premiat. După mai mulți ani petrecuți la Hamburg și Londra, în prezent locuiește și lucrează la Berlin. Munca lui Haake a primit numeroase premii internaționale, inclusiv râvnitul Yellow Pencil de la Clubul directorilor de artă britanici D&AD și două prestigioase premii de argint de la Clubul directorilor de artă germani. Lucrările sale fac parte din proiecte artistice internaționale majore din întreaga lume. >> Proiectul Borderless AR este prezentat la Cluj-Napoca de Centrul Cultural German în cooperare cu Goethe-Institut București.