Bilete
29.5.2010
|
18:00
Cinema Republica (P-ţa Mihai Viteazul nr.11)

METROPOLIS

Premiera speciala cu acompaniament muzical live de Antonio Bras - Premieră mondială la TIFF

Detalii

Timp de aproape 80 de ani, filmul mut METROPOLIS (1927, FritzLang) a fost cunoscut sub forma sa incompleta, realizând mai multschema unui film, decât un film în sine. În 2010 Metropolis ajungeiar în atenţia publicului, de data aceasta însă într-o formăcompletă, datorită scenelor descoperite in Buenos Aires în anul2008. Varianta restaurată şi completă a filmului va rula pentru adoua dată în afara Germaniei în data de 29 mai 2010, în cadrulevenimentului TIFF 09. Odată cu scenele noi, acompaniamentulmuzical realizat de Antonio Bras a fost de asemenea prelucrat şiadaptat, prezentarea filmului sub formă restaurată semnificând opremieră şi din punct de vedere muzical. Referitor la film:METROPOLIS (1927, Fritz Lang) este un film futurist renumit,care în 2001 a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Această povestefuturistă a pus bazele genului sci-fi şi a inspirat mai multefilme, precum Războiul Stelelor sau artişti muzicali, precum Queenşi Madonna.Prezentat pentru prima dată în 1927 şi considerat în acelaşi anun eşec, filmul a fost scurtat cu 30 de minute având timp de 83 deani reputaţia unui film incomplet. În rândul cunoscătorilor,scenele care lipseau din film erau considerate pierdute pentrutotdeauna. În vara anului 2008 s-a făcut însă o descoperireextraordinară, şi anume o copie a filmului METROPOLIS în lungimeoriginală găsită în arhivele unui muzeu din Buenos Aires.Februarie 2010 a însemnat momentul în care, după munca derestaurare a filmului, care s-a întins peste mai multe luni, acestaa putut fi vizionat în durata sa originală de 147 de minute, întrei locaţii diferite din Germania. Prezentat cu coloana sonorăoriginală realizată de Gottfried Huppertz, în 12 februarie 2010,filmul a fost vizionat în paralel de peste o mie de spectatori, înFrankfurt pe Main, la a 60-a editie a Berlinalei şi open-air laPoarta Brandenburg din Berlin.Versiunea lungă a filmului va fi arătată la Cluj-Napoca de adoua dată în afara Germaniei după Hong-Kong, China, (1 aprilie2010). Filmul va fi prezentat cu subtitrare în limbile engleză şiromână.   Referitor lamuzică:Toate prezentările filmului METROPOLIS sunt până în ziua deastăzi în mare parte acompaniate de muzica originală compusăspecial pentru acest film. În 29 mai 2010 vom arăta filmul cu ocoloană sonoră nouă cu Antonio Bras în premieră mondială.Acompaniamentul live perfecţionat deAntonio Bras pe parcursul a 3 ani include muzică clasică, efecte,pasaje de muzică rock şi sunete ambientale şi meditative, careîmpreună cu numeroase sample-uri de chitară, pian, elementepercusive şi alte sunete live, realizează un câmp sonorelectro-digital. El este muzician şi artist în domeniile video şimedia cât şi proprietar al unei agenţii multimedia dinStuttgart.Antonio Bras este în momentul actual singurul muzician solo peplan mondial, care prezintă versiunea restaurată a filmuluiMetropolis cu muzică live.Fără ajutorul Fundaţiei Friedrich-Wilhelm-Murnau şi Transit FilmS.R.L., realizarea acestui eveniment nu ar fi fost posibilă.Mai multe detalii:  www.metropolis-live.dewww.myspace.com/metropolislivesoundwww.tiff.ro

Bilete
Vă mulțumim! V-ați abonat cu succes la newsletter!
Abonarea dvs. nu a reușit. Vă rugăm să încercați din nou.

Find us on social media